Frica - Nu esti tu

Frica – Nu esti tu

Te uiti la tine si iti zici:

-          Sunt puternic, dar o voce iti sopteste:  Nu esti, doar vrei sa pari, de fapt esti slab si nu prea ai cum sa reusesti.

-          Sunt capabil, dar vocea iti sopteste: Mai ai multe de invatat, cine estu tu sa crezi ca le stii pe toate, de fapt, nu esti in stare.

-          Sunt superba, dar vocea zice: Hai ca pe ici pe colo lucrurile nu stau chiar asa. Daca te uiti cu atentie in oglinda (si nici nu trebuie sa te uiti cu lupa), se vede cu ochiul liber ca… la naiba!...uite cum arati!

Dar tu stii in sufletul tau ca esti Capabila si Poti si Arati bine, si chiar daca lucrurile nu sunt la superlativ  e ok sa fie asa. Dar nu mai crezi in tine si incepi sa o crezi pe “ea”, vocea care iti spune mereu ca lucrurile nu stau asa cum crezi tu si o asculti mereu cum iti spune asta, pana ajunge din ce in ce mai putenica si parca ce iti spune ea, devine adevarul tau. Si te temi ca ceilalti o sa vada ca nu esti asa cum ai crezut chiar tu ca esti  si incepi sa “pari” ca esti puternica, capabila, superba, si iti pui niste masti, masti cu care iesi pe strada si te arati oamenilor. Stai, mai e si frica de Ce o sa zica ceilalti!

Dar vine seara, sau un moment in care esti tu cu tine si mastile incep sa cada. Esti stors de energie. De atata efort de a te arata lumii asa cum se asteapta ea sa fii..

Mi-e frica de ce o sa se intample cu mine.

Mi-e frica sa nu fiu judecat de ceilalti

Mi-e frica de singuratate. Mi-e frica de fapt ca n-o sa fiu iubita.

Si nu-ti dai seama ca te-ai identificat cu frica ta. Simti cum ceva te apasa. Se urca incet, incepe din varful degetelor de la picioare. Simti cum ti se racesc. Simti cum te chinuie un carcel. Ajunge pana la genunchi si simti cum deodata incep sa te doara, si urca mai sus, pana ajunge in stomac. Si te doare, si iti vine sa vomiti si nu intelegi de ce. Se urca mai sus, ca o gheara, se infige in pieptul tau, si se urca mai sus, pe spate, pana se aseaza pe umeri. Si te apasa. E ca un sac plin cu poveri, greu, ca pietrele de moara. Te apasa atat de tare incat simti ca ti se indoaie spatele sub povara imensa.  Iti dau lacrimile. Incepi sa plangi. De neputinta. Ce sa faci?. Crezi ca nu esti bun de nimic. Totul e o disperare tacuta.

Tu esti asa? Eu sunt asa? Cu siguranta , NU, doar ca m-am identificat cu frica mea.

 Ma gandesc cum arata. E mare? Da, cand o las sa ma cuprinda ii dau putere si devine imensa. De-asta ma apasa cu totul.

E colorata? Hm, e asa, un alb-murdar.

Are forma? E doar o…forma, o entitate, arata ca o fantoma, ( cred ca si fantoma e tot o frica, sau frica e o fantoma… nu mai stiu…).

Are nume? Nume? Nu m-am gandit niciodata (pai daca ma identificasem cu ea… nu prea stiam ca are un nume). Dar ia sa ma gandesc… O cheama chiri. (A se observa ca am scris cu litere mici, nu e nume propriu, e doar… chiri. Hei chiri, chiri, chiri… Ce amuzant… Ce caraghios suna! Cum sa-ti mai fie frica de o frica pe care o cheama chiri. Parca nu mai are atata putere.  O asez langa mine. Ciudat, cand o privesc in “ochi” si fricii ii e frica. De mine! Ii e frica de confruntare. Ii e frica de actiune.

De fapt, asta e antidotul fricii, ACTIUNEA!

Cand imi sopteste ca sunt un om slab si nu ma pot descurca, ii spun : Ia mai lasa-ma, au mai fost situatii cand m-ai facut sa cred la fel si totusi, am reusit!

Dar ce-am facut atunci? Am actionat. Am facut “ceva”, nu am stat cu “frica in san”. Asadar, sa vedem ce e de facut… Pai, as putea sa fac….  Exact! Am inceput sa scriu aceste randuri. Si pe masura ce scriu, constat ca frica de a nu reusi, nu prea mai e. S-a dezumflat. Si transform frica in actiune si imi dau seama ca frica are si ea rolul ei, te pune la treaba. O transform in aliata mea. Gata, m-am prins! De fapt, frica e buna sa te mobilizeze, sa te faca sa vezi ca poti mai mult, atunci cand ai fi zis ca poti doar atat. Iti ridica stacheta. Sa fim seriosi, ar mai munci cineva, de nu i-ar fi frica sa nu ramana fara bani? Ar mai invata cineva, de nu i-ar fi frica sa nu ramana prost? Ne-ar mai pasa cum aratam, de nu ne-ar fi frica sa nu ramanem singuri? Iata ce-am facut cu frica mea : aceea ca nu pot, nu sunt capabil, ce-o sa zica ceilalti…etc., am pus-o in cuvinte,  am scos “frica” din ea si am transformat-o in putere. E puterea mea ce vine din adancurile mele, de acolo de unde stiam candva ca POT si SUNT IN STARE, doar ca incepusem sa nu ma mai aud.

Stai ca aud iarasi ceva: “Mi-e frica ca voi n-o sa cititi aceste randuri”…. Sac! Nu tine, tocmai le cititi acum!