Cat de false sunt temerile false?

Ce se ascunde in subconstientul nostru?


Indata ce am deschis ochii de dimineata, m-am trezit cu o senzatie ciudata. ... Pare a fi o senzatie de teama, mi-am zis. Desi imi parea cunoscuta, ce era ciudat era ca simteam din nou asta. Ca de fiecare data, in momentul in care aparea ceva, mi-am indreptat atentia asupra acelei zone a corpului. Era undeva in zona abdominala si da, era chiar frica, desi inca nu staim de ce anume. Credeam ca am scapat de asta, mi-am zis.

Ok, frica pentru ce, m-am intrebat?

Nu imi era bine definita. Atunci m-am gandit sa fac legatura cu emotia care are legatura cu zona asta. 
In zona abdominala e vinovatia, pentru ce ma invinovatesc oare?

Mi-am amintit ca imi propusesem in aceasta mini-vacanta sa lucrez la cateva materiale pentru cursul de maine. Dar zilele astea s-au intamplat atat de multe, m-am lasat dusa incotro imi era bine, m-am relaxat, m-am distrat, m-am intalnit cu oameni dragi mie si am uitat cu totul de planurile mele. Dar fara sa imi dau seama,  la nivel subconstient ma invinovateam. De aici teama, ca nu ma voi descurca a doua zi.

M-am intrebat rapid: E reala treaba asta? Am de ce sa imi fac griji? 
Era o teama falsa, pentru ca am deja formatul cursului de maine. Am zis Multumesc ca am aflat si m-am dat jos din pat.
 
Cat de mult ne lasam pacaliti de gandurile noastre, daca nu stam ancorati in prezent!

Te-ai intrebat vreodata ce simti, in primul moment cand deschizi ochii dimineata? Sau peste zi? Sau seara cand te bagi in pat?

In loc sa faci jocul gandurilor negre din capul tau, sa te lasi cuprins de temeri false, sa iti incepi ziua nesigur pe tine si cu senzatia ca ''ti se va intampla ceva rau'', sa nu poti sa dormi ca te iau gandurile de frica pe sus, doar fii atent si constient de ceea ce simti si de ceea ce gandesti. Si intreaba-te intotdeauna, '' E reala treaba asta"?

Daca vrei sa stii mai multe despre emotii si fricile pe care le ascund acestea,  in ce zona a corpului nostru sunt localizate, pentru a le descoperi mai usor astfel incat sa nu te mai lasi pacalit de falsele semnale ale subconstientului,  te astept la workshopul Frica, de la Concept la Constientizare, in perioada 03-17 Decembrie 2015.
Detalii aici.
https://www.facebook.com/events/1647918435425001/

Respingerea – Rana si Frica

Draga omule, drag,

Daca n-ai trait niciodata frica de respingere, cu siguranta aceste randuri nu vor fi altceva pentru tine, decat, poate, o lectura placuta. Dar daca ai trait-o, atunci stiu sigur ca ma intelegi.

Frica de respingere, ca orice alta frica, apare pentru a te proteja de suferinta. Exista acolo in tine o durere, o rana nevindecata, o emotie neexplicata, pe care la un anumit moment, cel mai adesea in copilarie, ai experimentat-o. Cata vreme aceasta durere va exista, va fi prezenta si frica in viata ta. De fiecare data cand se repeta o situatie, care seamana cu cea prin care ai trecut candva, va aparea frica, sa te apere.

 Dar ce te apara te si separa. Si daca stai sa te uiti mai bine, sa privesti acum lucrurile, cu ochi de adult nu de copil, vei constata ca situatia de atunci chiar nu exista, e doar un scenariu pe care ti-l repeta mintea ta, iar ‘’protectia’’ este de fapt un zid in spatele caruia te vei trezi intr-o buna zi ca ai ramas singur.

Iata cum am experimentat eu frica de respingere.

De mic copil am crescut cu o mare nevoie de afectiune. Tot timpul simteam nevoia de a mi se spune Te iubesc, insa parintii mei, desi ma iubeau in felul lor, nu stiau sa isi manifeste dragostea, asa cum eu aveam nevoie. Si pentru ca eram mereu indepartata, certata, comparata cu fratele meu sau cu alti copii, care erau mereu ‘’mai buni decat mine’’, am tras o concluzie : Pe mine nu ma iubeste nimeni. Daca m-ar iubi, mama m-ar dezmierda mai mult, tata mi-ar spune ca e mandru de mine, amandoi mi-ar spune cat de mult ma iubesc, dar asa, inseamna ca nu sunt destul de buna, ca nu insemn nimic pentru ei.

Am crescut cu o mare sensibilitate referitoare la a primi afectiune si mai ales, la a primi dovezi de afectiune. Nu imi era suficient ca stiam ca cineva ma iubeste si gata, aveam nevoie sa mi se spuna tot timpul. Cautam mereu sa fiu in centrul atentiei, sa vad ca sunt ‘’importanta’’, tocmai pentru ca simteam ca nu contez pentru nimeni.

In relatiile mele de mai tarziu, in momentul in care simteam ca partenerul meu nu imi mai da atentie, asa cum as fi vrut eu, deveneam distanta, rece, pusa tot timpul pe cearta. Atunci aparea suferinta si o data cu ea, frica. Imi era frica sa nu fiu din nou neinsemnata, de data asta pentru el, asa cum eram odata pentru parintii mei.

O alta provocare a vieti mele a fost atunci cand, dupa treisprezece ani petrecuti impreuna, sotul meu a murit intr-un accident de masina. A fost un soc, cu adevarat. Sa nu poti sa iti iei ramas bun de la omul tau drag, sa vezi ca nu mai vine, desi ti-a spus ca vine, sa speri ca totul a fost o imensa eroare, cand din nefericire a fost adevarat, m-a facut iarasi sa trag concluzia : Eu nu merit sa fiu iubita. Nu merit sa fiu fericita.

Ani de zile nu mi-am mai dat voie sa ma mai apropii de nimeni. Daca in final tot o sa raman de una singura, ce rost mai are ?

Dar cu siguranta stii ca respingerea nu o simti doar in cuplu. Atunci cand cineva apropiat sau drag tie nu te priveste, desi esti langa el, pentru tine e respingere. Atuci cand prefera sa stea cu altcineva, in loc sa te prefere pe tine, e respingere. Atunci cand nu-ti raspunde la telefon, desi tu stii ca nu e ocupat, e respingere. Atunci cand sta intors cu spatele la tine, e respingere…

Durerea pe care o simteam in acele momente era imensa. Sentimentul ca nu insemn nimic pentru celalalt, ca nu contez pentru nimeni, era de nesuportat. Cum procedam ? Exact ca el. Ma comportam in acelasi fel ,ca sa ii intorc suferinta pe care mi-o provocase.

Cred ca intelegi unde au dus toate astea. In final, indiferent de natura relatiei in care esti, ajungi sa il indepartezi pe celalalt.

Niciodata nu mi-am pus problema ca suferinta mea nu e reala. Pana intr-o zi…

In ziua in care am ‘’demascat-o’’ a fost o mare victorie. Atunci mi-am luat ‘’atestatul’’ in recunoasterea fricilor.

Incepusem de o vreme sa fiu atenta la mine, la ce simt, dar mai ales, la ce gandesc. De fiecare data cand aparea ceva care ma facea sa nu ma simt bine, ma intrebam ce e, eram atenta ce simteam si faceam legatura cu ceea ce era in mintea mea, in acel moment.

Asa se face ca eram cu o zi inainte de primul meu eveniment. Totul mersese ca pe roate, rezervaseam sala in ziua in care mi-am dorit, isi anuntasera prezenta suficiente persoane, oameni dragi si importanti pentru mine confirmasera ca vor fi acolo, ce mai, era gata totul.

Doar ca, la un moment dat, o persoana draga, ce mi-a fost alaturi ca mentor si ca prietena ma suna si imi spune ca a aparut ceva  si nu mai poate ajunge. In acel moment am amutit. Ii baiguiam ceva ca e in ordine, ca ma descurc, dar in mine incepuse furtuna. Imi vuiau din nou in urechi: Uite cat de mult contezi tu pentru ceilalti! Daca i-ar fi pasat de tine ar fi venit, asa cum ti-a promis ! Cum ai crezut tu ca ii pasa?

Atat de dureroase erau toate astea, incat imi dadusera lacrimile.

Telefonul suna din nou. Era o alta prietena, ce urma sa vina si ea la eveniment. Era foarte in verva, vroia sa imi ridice starea, dar eu credeam ca a sunat sa imi spuna ca nici ea nu mai vine. Nici nu mai auzeam altceva, desi, in realitate nu era nicidecum asta. Tocmai imi spusese ca va veni si abia asteapta sa fie alaturi de mine. Dar eu nu auzeam. Auzeam doar ca, ‘’nici ea nu poate veni’’. Aceea era realitatea mea din acel moment.

Exact asta se intampla ! In momentul in care te apropii de o situatie care seamana cumva cu ce ai mai trait candva, mintea constienta se pune pe pauza si ii ia locul mintea subconstienta. Pe baza experientelor anterioare iti deruleaza imediat un scenariu, la timpul prezent, cu cele mai infricosatoare lucruri care ti s-ar putea intampla, tocmai ca sa te opreasca sa mergi mai departe si sa eviti suferinta. E la fel cum parintii uneori ii infricoseaza pe copii cu fel de fel de povesti despre ceva ce ei considera a fi periculos, ca sa nu fie tentati sa faca acele lucruri.

In cateva minute parca m-am trezit. Mi-am zis, Stai putin, ce inseamna asta? Eu mi-am dorit sa fac acest eveniment pentru ca am ceva de transmis, nu pentru altcineva. Chiar daca nu va putea veni, asta nu inseamna ca nu ii pasa. Tot timpul a fost alaturi de mine, fie ca era fizic langa mine, fie ca nu era. Cum se poate sa crezi ca nu ii pasa de tine ?

Waw ! A fost uimitor ! Cum am terminat de spus toate astea, ‘’vraja ‘’ s-a risipit. M-am dus si m-am uitat in oglinda. Eram alta persoana. Mi se luminase chipul, ochii imi straluceau din nou si starea mea era cu totul alta.

Pentru prima data nu m-am mai uitat in afara, sa cred ca celalalt e de vina si ma face sa sufar, ci m-am uitat in mine si am vazut ca se derula ceva ce nu avea legatura cu realitatea de acum. Pentu prima oara nu m-am mai privit cu ochii copilului care altadata a suferit pentru ca a fost respins, ci cu ochii adultului care stia acum ca este iubit. Iar cel mai minunat lucru pe care l-am vazut cand m-am uitat in oglinda, am fost eu. Parca atunci ma desoperisem pentru prima oara. In acel moment am simtit ce inseamna iubirea de sine. Pentru ca frica nu ne separa doar de ceilalti, ne separa si de noi insine, de adevarata noastra fiinta, facandu-ne sa credem despre noi lucruri care nu sunt deloc adevarate.

Pare complicat si credem ca daca ne e frica, asta e ceva fatal, de care nu mai scapam. In realitate nu e chiar asa. E drept ca nu se rezolva cu ‘’o pastila’’ sau cu o ‘’licoare magica’’, dar cu multa vointa si putin antrenament, totul devine foarte simplu.

Primul pas : Antreneaza-ti atentia. Fii cat mai constient de ceea ce spui, ce gandesti si ce simti. Pentu ca ceea ce se simte se sesizeaza mai usor, porneste de acolo. Fii constient ca ceva nu e in regula, fii constient de ceea ce simti in corp. Localizeaza unde anume simti ceea ce simti.

Al doilea pas : Intreaba-te de unde vine asta ? Cu ce are legatura ? Poate fi ceva ce s-a intamplat cu doua minute mai devreme, poate fi ce ti-a spus altcineva, sau ce ti-ai spus chiar tu. Stabileste o legatura intre ce s-a intamplat si ceea ce ai simtit. La inceput, se va petrece totul usor defazat. Iti vei da seama la putin timp dupa ce s-a declansat, dar pe masura ce exersezi, vei reusi sa surprinzi totul in timp real.

Al treilea pas : Constientizeaza gandurile care iti trec prin minte. Auzi ceea ce spui. Scrie, daca iti este la indemana, vei fi uimit cand vei vedea ce ganduri ascunse ies la lumina. Sunt emotii de mult uitate care acum ies la suprafata. Subconstientul este memoria de lunga durata, in care sunt ingropate toate interpretarile, toate trairile, toate emotiile pe care le-am trait constient intr-un anumit moment di viata noastra.

Al patrulea pas :In momentul in care incepe sa se ‘’deruleze scenariul’’, fii pe faza. Intreaba-te : Este real ? Tot ce se intampla acum, e real ? Subconstientul este atemporal, nu are trecut, nu are viitor. Fii constient ca nu are legatura cu realitatea ta si ancoreaza-te imediat in prezent.  Fii constient de momentul prezent. Spune de  zeci de ori, daca e nevoie, Ce cred ca se intampla acum, nu este real, nu are legatura cu realitatea.

In momentul in care ai reusit sa o ‘’demasti’’ o data, a doua oara deja vei stii cum functioneaza si va fi mult mai usor. Cu fiecare pas vei fi mai aproape.

Mai aproape de tine insuti. 

Frica, de la Concept la Constientizare

Program de cresterea increderii in sine prin intelegerea si integrarea fricilor

Cu siguranta ai crezut si tu ca frica e ceva rau, ca daca te ascunzi sau dai inapoi, esti catalogat drept ‘’las’’ sau ‘’fricos’’, incapabil sa iti depasesti propriile bariere.

Dar cum sa stii ca e altfel, atata vreme cat te identifici cu fricile tale, atata vreme cat le traiesti, dar nu esti constient de ele?

Atunci cand ai incredere in tine, chiar daca nu stii care va fi pasul urmator, mergi drept si hotarat pe drumul tau. Faci un pas, apoi inca unul si inca unul,  si constati ca dintr-o data, drumul ce parea ca nu duce nicaieri se deschide larg si drept in fata ta.

Dar ce faci atunci cand nu stii incotro sa o iei ? Cand ai senzatia ca nu te vei descurca, sau ca nu ai gasit drumul bun ? Cand te trezesti in fiecare dimineata cu acelasi sentiment de ingrijorare pentru ziua ce urmeaza? O fi bine ? O fi rau ? Iti pui o groaza de  intrebari , iti faci o multime de calcule, si cu toate astea, te-ai saturat de ceea ce ai trait pana acum. Iti doresti sa fii mai mult, pentru ca ceva din tine iti spune ca esti mai mult. Vrei altceva de la viata, vrei sa o apuci pe un alt drum.

Dar vine un gand, apoi altul si altul,  ‘’Cine sunt eu sa cred ca pot face asta ?’’, ‘’Cine sunt eu sa cred ca voi reusi?”, „Daca se intampla ceva si cad mai jos decat sunt acum?”. Preferi sa-ti spui, “De ce sa ma mai obosesc, oricum n-am eu norocul sa reusesc’’.

Cel e mai rau este ca frica se invata in primii ani de viata, cand sigur ai auzit si tu adesea,  "Trebuie sa muncesti mai mult!" sau "Ai luat o nota buna, dar colegul tau a luat o nota si mai mare. Asa trebuie sa faci si tu!". Sunt afirmatii pe care parintii le fac in cautarea perfectiunii pentru copiii lor. Si tu ai facut acelasi lucru ca si ceilalti copii, dar incercarile tale n-au fost la inaltimea asteptarilor. Incerci din nou, dar iar ti se spune sa lucrezi mai mult, intotdeauna altcineva a facut mai bine decat tine. Oare vei putea vreodata sa-i multumesti pe toti?

Din pacate, in viata ne lovim mereu si de momente dificile, de momente in care esecul e inevitabil si usturator. Daca ti-e frica sa faci un anumit lucru, pentru ca nu esti suficient de bun, ajungi sa nu-ti mai doresti sa incerci lucruri noi. Eviti provocarile, pentru ca te gandesti ca n-ai putea trai cu insuccesul. Te inchizi in tine, devii frustrat, deceptionat, timid, resemnat... un fel de condamnat la iluzii. Si toate astea, de frica.

Insa in momentul in care intelegi ‘’mecanismele interioare’’ ale fricii,  o poti recunoaste, o accepti ca parte din tine, devii constient de ea si astfel nu te mai identifici cu ea si nu o mai lasi sa te domine.

Frica, e folositoare, ba chiar uneori e vitala pentru supravietuire, doar ca nu e bine sa ne lasam controlati de ea, sa o lasam sa intervina cand nu e cazul, dar daca o traim constient, ne poate ajuta sa ne cunostem mai bine, ne poate ajuta sa ne descoperim dorintele. Frica nu apare daca nu exista Dorinta, iar asta e cel mai mare dar pe care ni-l face noua frica, ne face constienti de dorintele noastre, de puterea noastra interioara.

Daca iti doresti si tu sa descoperi frica dintr-o alta perspectiva, sa o cunosti, sa o intelegi, sa fie aliatul, nu dusmanul tau, te invit sa descoperim impreuna :

-mecanismele interioare ale fricii, cum apare, cum se declanseaza, si cum o putem modela

- ce frici, griji, temeri te tin blocat si nu iti dau voie sa traiesti si sa fii tu insati/insuti.
- cum sa inveti sa iti depasesti frica, constientizand care este rolul ei si ce vrea sa iti transmita.
- cum putem redobandi incredere in noi insine, descoperind care sunt motivele pentru care incepem sa ne gasim scuze sau sa ne lasam amagiti de ‘’’Nu pot acum’’, ‘’Nu e momentul’’, ‘’Nu sunt suficient de pregatit’’, ‘’Nu am timp’’, ‘’Nu am bani’’, etc…
- cum sa redevii ceea ce ai fost creat sa fii, acceptandu-te si iubindu-te pe tine mai intai, renuntand la autosabotare. Sa te cunosti pe tine insuti, sa devii constient de trairile tale si de radacinile lor. Sa intelegi ca nu persoanele din jurul tau sunt responsabile de nefericirea ta. Sa te iubesti si sa te valorizezi pe tine, astfel incat, sa nu mai cauti in ceilalti ceea ce iti lipseste.

Cum se va desfasura atelierul ?

Vor fi trei intalniri saptamanale, in fiecare zi de marti, in perioada 20 Octombrie – 3 Noiembrie, de la 18.30 la 21.30, la Casa cu Flori, str. Dumitru Cariagdi, nr 7.

Cost: 150 lei, daca platesti integral sau 60lei/intalnire

Inscrierile se fac pe adresa: zamfirachecristina@yahoo.com.


Te astept cu drag!

Frica, de la Concept si Constientizare, la Acceptare si Eliberare

Intelegerea apare intotdeauna dupa experienta.

Avem nevoie de Concept, de explicatii, pentru a intelege, in primul rand, la nivel mental ce e frica. E important sa o intelegem, din punct de vedere fiziologic, ce rol are, cum se declanseaza si cum se manifesta. Asta este pentru mintea constienta, care tot timpul cauta explicatii si vine mereu cu intrebari.

Avem nevoie de Constientizare pentru ca, atata timp cat nu suntem constienti de frica noastra, nu putem sa ne eliberam de ea si vom trai in continuare dominati de ea.

Avem nevoie deopotriva si de una si de cealata, nu  putem intelege frica la nivel profund doar citind definitii, concepte, si, in egala masura, nu  o putem constientiza daca nu avem o explicatie la nivel mental, la nivel rational. 

Acesti doi pasi au fost pentru mine pasii care m-au dus spre cunoasterea adevaratului meu sine.

Credeam despre mine ca nu pot face altfel de lucruri decat cele pe care le faceam,  iar la intrebarea ‘’Ce ti-ar placea tie sa faci ?’’ ma blocam de fiecare data, gandindu-ma ca daca pana la varsta asta nu am invatat sa fac si altceva, cu siguranta nu mai pot face mare lucru de aici inainte. Eram intr-un hatis de  Nu pot, Nu am timp pentru asta, Nu am bani sa investesc in asta, Nu am cum sa reusesc tocmai eu, Nu cred ca e bine ce fac….si un sir nesfarsit de propozitii ce incep cu NU.

Dar frica nu e doar despre asta, nu inseamna ca ti-e frica doar atunci cand vrei sa-ti schimbi job-ul, sau sa ai un post mai bun.

Frica este si atunci cand refuzi sa te dai jos din pat, pentru ca stii ca, acolo,’’jos’’ nu gasesti raspuns la intrebarea ‘’Ce ma fac astazi ? De unde iau bani sa cumpar asta si asta copilului meu ? De unde iau bani sa cumpar ceva sa pun pe masa ? De unde iau bani sa…  multe alte lucruri ce se pot cumpara cu bani ?

Frica e atunci cand  nu poti sa ceri sau sa primesti ajutorul cuiva, pentru  ca tu crezi ca ti se va cere ceva in schimb.  

Frica este atunci cand in drum spre serviciu te uiti la cat de ‘’fericiti’’ sunt cainii vagabonzi, cat sunt de liberi si pot merge oriunde vor, spre deosebire de tine, care te indrepti spre un loc de munca unde, orice ai face, nu esti si nu vei fi suficient de bun. Te gandesti ca iar vei gresi, asa cum te gandesti de fiecare data cand se intampla ceva, ca e numai din vina ta.

Frica e atunci cand vin sarbatorile si crezi ca daca nu e cineva langa tine care sa te pupe la miezul noptii si sa-ti spuna La multi ani, crezi ca nimeni nu te iubeste. Crezi ca toti ceilalti sunt fericiti, spre deosebire de tine, care orice ai face, esti singur, prin urmare nu meriti sa fii iubit.

Frica e atunci cand ramai intr-o relatie, desi nu iti e bine acolo..Desi stii ca esti doar o alternativa, nu o optiune. Desi ti-a spus, chiar daca a ‘’omis’’ de la inceput, insa apoi a fost atat de ‘’sincer’’ si ti-a spus ca, inainte de a te cunoaste pe tine era intr-o relatie… de vre-o…multi ani, cu alta femeie, relatie care nu s-a terminat inca. Dar tu accepti si asa. Accepti sa va vedeti in orele lui ‘’libere’’, sa iti dea telefon doar atunci cand ea e in bucatarie sau la dus. Accepti sa te ‘’bage sub pres’’ si sa te faca ‘’invizibila’’ atunci cand ea suna si il intreaba ce face, iar el raspunde ca, se uita la televizor. Singur.

Frica e atunci cand cel drag pleaca de acasa si crezi ca i se va intampla ceva rau, pentru ca o data, cineva drag a plecat pentru totdeauna de langa tine.

Frica e atunci cand…. Da, frica e permanent atunci cand nu o constientizezi.

Dar odata ce intelegi cum functioneaza mecanismul asta al fricii, stii si ce ai de facut pasul urmator. Iar dupa constientizare, vine Acceptarea.

Acceptarea este despre a recunoaste ca ti-e frica. A recunoaste ca frica este parte din tine. Este emotia ta, este trairea ta, nu ai cum sa o ascunzi. Nu ai cum sa te ascunzi tu de ea. Atunci cand ti-e frica, o parte din tine vrea sa…, alta parte nu vrea.  Nu inseamna ca esti las, nu inseamna ca esti fricos, nu inseamna ca nu esti in stare sa…, doar ca in acest moment iti este frica. Dar nu permanent. Doar azi. Maine e o alta zi. Maine iti faci un plan si actionezi.

Cand avem acceptare, nu mai avem conflicte in  interiorul nostru, avem echilibru, avem liniste, avem impacare cu noi.

Frica iti spune foarte clar ce sa inbunatatesti la tine, ca sa obtii cee ce iti doresti. Iar cel mai multi ti doresti sa te regasesti pe tine. Tu, cel care stii ca ai fost candva, dar acum nu mai stii cine esti. Te-ai pierdut undeva pe drum, intre copilul care ai fost odata si adultul de astazi.

Da, ea, frica iti spune ce sa faci…daca stii sa o asculti, sa o intelegi.

Iar in momentul in care nu iti mai e frica , simti cum dintr-o data toata lumea e a ta. Esti liber. Esti liber sa faci ceea ce iti place, esti liber sa vorbesti, esti liber sa alegi, esti liber sa iubesti, esti liber sa ramai sau sa pleci.

Esti liber !

Puterea aprecierii, sau despre tiparele subconstientului

Ieri am fost la banca sa imi platesc rata. In timp ce functionara de la ghiseu facea formalitatile de incasare si imi lua banii, am privit-o.

Era o doamna usor trecuta de cincizeci de ani, aranjata discret, nu ostentativ. O vazusem la un moment dat cand s-a ridicat de pe scaun, in timp ce inca asteptam sa imi vina randul si mi-a atras privirea silueta ei zvelta, pe care nu o remarcasem niciodata cat timp statea asezata pe scaun. O vad in fiecare luna, dar niciodata nu mi-am imaginat ca are o tinuta atat de zvelta.

Ma uitam acum la ea cu si mai mare atentie si am vazut in spatele ochelarilor niste gene lungi si intoarse. Erau date cu rimel, nu pareau a fi false, dar chiar si daca ar fi fost asa, imi placea ideea ca are grija de felul in care arata.

I-am facut un compliment, i-am spus ca are gene frumoase. Nu stia cum sa reactioneze, cred ca am luat-o pe nepregatite. ‘’Ne straduim si noi doamna’’, zise ea in timp ce mi-a aruncat o privire prin care sa se asigure ca suntem apropiate de aceeasi varsta, prin urmare o pot intelege, ‘’ Ne straduim, dar nu ne mai iese’’.

-       Ba ne iese, si inca foarte bine, am incurajat-o eu.

‘’Nu prea ne mai iese, doamna’’, a repetat ea, in timp ce a scos un oftat odata cu aerul pe care il expira.

-       Ba da, inca ne iese, e bine sa avem grija de noi.

A dat usor din cap, politicos. O urmaream cum evita sa ma priveasca, in timp ce continua sa isi faca treaba. I-am zambit incurajator, dorind sa ii transmit ca nu are niciun motiv sa se sima stanjenita atunci cand e privita, atunci cand cineva ii face un compliment, atunci cand e admirata.

De cate ori ne-am zis ca nu se face asta, m-am intrebat in gand. De cate ori ne-am zis ca e o obraznicie sa primesti cu usurinta un compliment. ‘’O adevarata doamna primeste cu modestie cuvintele de lauda la adresa ei’’.

Politicos mi-a inmanat toate hartiile, dar pe fata ei se citea parca altceva. Era o urma de incantare si o altfel de stralucire. Am remarcat cu placere ca ceva in ea se miscase. O femeie infloreste atunci cand e admirata.  

-       O zi buna!, i-am urat, in timp ce ma ridicam de pe scaun.

Mi-a intors politicoasa urarea, insa in ochii ei am vazut ca incepuse deja sa fie buna.

Masinile rosii sau, In viata vezi doar ceea ce vrei sa vezi

Merg hotarata prin ploaie, focusata pe ce simt, ce vad, ce se intampla in jurul meu. Cu ‘’tema’’ proaspat in minte de la programul ‘’21 de zile pentru tine si pentru viata ta’’, pe care l-am reinceput aseara, vreau sa fiu cat mai mult atenta la ceea ce fac si la ceea ce se intampla in mintea mea. Mai facusem asta, in primul program de atentie pe care o practicasem si m-a ajutat foarte mult.

Ma simteam confortabill, asa cum eram imbracata. Hainele imi ofereau o caldura placuta, iar umbrela ma proteja de stropii reci de ploaie, chiar daca, vreo cativa tot se strecurau pe langa pantofi, pana la piele, facandu-si smtita prezenta. Erau un pic reci, dar nu ma deranjau. Ma simteam bine. Aveam o stare buna, o energie buna si gandurile mele mai ‘’fredonau’’ inca o melodie a Shakirei, ce ramasese in mine, de aseara.

In asteptarea troleibuzului ce ma duce zilnic la serviciu, mi-am propus sa imi indrept atentia asupra a ceea ce se vede, ce se intampla in jurul meu.

Cum pe strada erau mai multe masini decat oameni, mi-am propus sa fiu atenta la ele. Treceau multe si erau parca toate cenusii. Ce-ar fi sa vad doar masini rosii, mi-am zis? Si, ca prin minune, in cateva secunde, au inceput sa apara de peste tot doar masini rosii! 1,2,3,4,5,6,….Waw! Astea treceau tot timpul si eu nu le vedeam? Parca mai devreme toate erau cenusii!

Surpriza a fost cand am constatat ca eu stateam intre doua masini rosii ce erau parcate chiar langa mine! Ba mai mult, pe trotuarul de vis a vis, in fata mea, erau parcate 4 masini rosii. La fel in stanga si in dreapta mea! Adica erau tot timpul acolo si nu le-am vazut?

Am urcat in troleibuz. Numaratoarea continua. Nu are rost sa ma mai obosesc cu numaratul, vin de peste tot! Hihihi, Doamne, ce amuzant! Deci asa merge, Cand iti indrepti atentia asupra unui lucru, APARE!

Hai sa ne mai jucam. Imi indrept atentia acum sa aud, sa intalnesc persoane, sau sa vad postari, afise, cu cuvinte de recunostinta. Poate fi si Multumesc, dar vreau sa aud mai specific, sa fiu sigura ca functioneaza, vreau sa vad, aud, citesc, Sunt recunoscator/ recunocatoare pentru…

O femeie trece pe langa mine vorbind la telefon si o aud in treacat bombanind pe cineva. Hmm, cu siguranta nu e ceea ce vreau sa aud…

Ajung la birou. Deschid usa si in timp ce intru, involuntar imi exprim recunostita pentru ca am un loc unde stau 8 ore pe zi, curat, civilizat, linistit.

Ma indrept spre biroul meu. Ia sa vedem…Una dintre colege, a carei zi de nastere fusese ieri, spune cu voce tare: ‘’Multumesc fetelor, inca o data, pentru cadoul primit de la voi!  

Ooo, e un inceput…E bine si asa.

Deschid telefonul si derulez un pic postarile pe facebook. Si…surpriza! Ce-mi vad ochii?

Cineva postase ‘’9 Motive pentru care sunt recunoscatoare’’. Adica, de 9 ori era scis: ‘’Sunt Recunoscatoare pentru…..’’!

Asa deci. Atunci cand m-am focusat pe ceva anume, a inceput sa apara peste tot in jurul meu. Surpriza a fost cand am vazut ca era chiar langa mine tot timpul, insa pana in acel moment nu vazusem.

Oare de cate ori nu facem asta?

Posibilitatile sunt tot timpul in jurul nostru, insa daca nu ne indreptam atentia asupra lor si nu ne deschidem sa le privim, nu le vedem.

Ce vedem in schimb?

Vedem doar ceea ce vrem sa vedem.

Ce altceva, bun si benefic pentru mine, poate sa apara acum in jurul meu? Hai sa vedem, ce apare acum…!

Astazi…30 Aprilie

‘’-  Of! Tot acolo eşti?’’  Am o durere de cap care mă chinuie de vreo trei zile şi de care speram să scap, însă e încă acolo şi peste toate, îmi da şi o stare ‘’nashpa’’!.  Am spatele şi umerii încordaţi şi ceafa…mda…, ştiu şi de unde. 

 M-am uitat la ceas, e 5 şi 11 minute şi aş mai avea o ora de somn până să mă trezesc. 

'' – Hai lasă astea pe mai târziu, mai dormi puţin'', îmi zic în gând. 

Acum chiar că a sunat ceasul, mi l-am pus strategic să sune, din zece în zece minute, ştiind că nu mă pot da jos din pat imediat. Îmi trebuie un pic de timp să revin din somn la realitate.

‘’Un pic?!’’ Iar am ratat momentul şi am mai stat zece minute în plus.. De ce oare amân să mă dau jos din pat? De fapt, ştiu răspunsul. E ceva care nu-mi place, care mă tot sâcâie în ultima vreme, la serviciu. Nu îmi ‘’ies’’ nişte cifre şi asta îmi dă senzaţia de nemulţumire, de blocaj, parcă nu mai ştiu pe unde s-o iau. Sunt conştientă că odată ce m-am ridicat din pat mă întorc iar la ceva ce nu îmi mai place să fac. De ceva vreme sunt din ce în ce mai nemulţumită cu mă ocup la serviciu şi asta se simte şi în starea pe care o am. În urmă cu câţiva ani aş fi zis că asta e tot ceea ce îmi place să fac, dar acum, nimic nu mai e la fel. Ceva s-a schimbat. Eu m-am schimbat.

Mă trezeşte din gânduri bâzâitul telefonului. Am primit un sms. Citesc cu drag pentru că e scris cu drag, de cineva tare drag. Mulţumesc! Răspund înapoi şi îmi arunc picioarele jos din pat, nu de alta, dar dacă mai stau, n-o să fie prea bine.

Cât îmi beau cafeaua mai ‘’răsfoiesc’’ pe net. Ce interesant! Când am pus mâna pe telefon nu aveam nicio notificare de vreun mail sau mesaj primit, însă în clipa în care l-am deschis, au început să vină toate. Primul mesaj pe care l-am primit era ‘’Învaţă”!, al doilea,: ‘’Schimbă-ţi gândurile şi poţi schimba lumea”! Waw! Aşa deci, în momentul în care’’ te deschizi’’încep să vină către tine exact lucrurile de care ai nevoie. Asta a fost prima conştientizare pe ziua de azi ! Mulţumesc!

Am în cap o melodie, care, de fiecare dată când o ascult, îmi da o stare de bine, ‘’Azi am chef de mare, azi am chef de soare…”, a lui Horia Brenciu. Şi eu am chef de soare, deşi, uitându-mă afară… nu e nici urmă. Îmi pun melodia să cânte. O dată, de două ori…, îmi place din ce în ce mai mult şi mi-a schimbat starea deja. Îmi pun în intenţie să am claritate astăzi la serviciu şi să îmi schimb starea, să permit lucrurilor bune să intre în viaţa mea.

Trag cu ochiul la ceasul din perete. E timpul să mă pregătesc de plecare. Mă mut în faţa oglinzii din baie. Acum sunt pregătită să dau ochii cu mine…în oglindă. 

‘’- Bună dimineaţa !’’ Doi ochi mă scrutează, vrând parcă să se uite dincolo de ei.

'' – Ce faci ?  – Cum eşti azi ?  – Cum te simţi'' ?

Hmm…Ce de întrebări ! şi toate vin deodată. Mă privesc îndelung . Acum chiar zâmbeşte faţa mea şi mi-e drag de ce văd în oglindă. ‘’Oglindă, oglinjoară’’…., îmi vine să rad.

Îmi mai arunc ochii din când în când la ceas şi ar fi cazul să fiu plecată deja. O făţucă somnoroasă iese din dormitor. Ce bine că fiica mea s-a trezit acum şi îmi pot lua rămas bun de la ea. Pleacă pentru trei zile în mini-vacanţă de 1 Mai şi n-aş fi vrut să plece fără să o îmbrăţişez. 

-    Să te distrezi, draga mea! Te iubesc!

Plec încărcată cu o stare de bine, ce i se datorează şi ei, în mare parte. Avem o relaţie extrem de specială şi o legătură aparte.

Partea asta din zi, de când mă trezesc şi până plec la birou, îmi place cel mai mult. E timpul meu. Am timp să stau doar eu cu mine şi atât. Nu mai ascult radioul, nu mai ascult muzică (decât în cazuri excepţionale, ca azi), nu vreau decât să mă ascult pe mine. Şi dacă mă ascult cu atenţie…mă şi aud şi pot să şi ştiu despre mine.

Dar mai e un moment care îmi place, acela când merg cu troleibuzul spre serviciu. Timpul pe care îl am la dispoziţie de când mă urc şi până ajung la destinaţie îl folosesc tot pentru mine. Mă leagă multe constientizari de dragul meu troleibuz. A, ce drăguţ, tocmai s-a eliberat un scaun  şi pot să stau jos. Îmi scot agenda şi încep să-mi notez ce-mi trece prin minte.

Staţiile au zburat parcă una după alta şi am ajuns destul de repede la birou. De câte ori îmi spun ‘’Am să ajung exact la timpul potrivit pentru mine’’, asa se şi întâmplă, ajung exact la timp.

Azi e ziua unei persoane dragi din viaţă mea. Mi-e drag de ea şi i-am spus că am s-o pup azi, de câte ori o să-mi vină s-o fac. Mi-a zis ca pot s-o fac si in alte zile, nu doar azi si ne-am amuzat pe tema asta. La mulţi ani, draga mea !

În mod miraculos, la birou e chiar o atmosferă plăcută (să aibă oare legătură cu faptul că starea mea s-a schimbat ?!). Dar un gând mă trezeşte la realitate: ce fac cu raportul pe care trebuie să-l termin? Intru cu totul în foile de pe birou, în calcule, în cifre. Şi de-odată…îmi apar în faţă ochilor cifrele pe care le căutam! BINGO! Am găsit! Nu-mi vine să cred că mi-au apărut deodată atât de clar. Cum de n-am văzut asta mai de demult? (Oare nu aşa facem cu multe altele, care sunt foarte evidente, dar pentru că suntem blocaţi pe o anumită cale, sau pe o idee, nu le putem vedea?). 

Dintr-o dată mă simt extrem de eliberată. Nu mă mai doare spatele, nu mă mai doare capul. Ia te uită, de unde veneau toate! Exact trei zile, cât mi-am ‘’bătut capul’’ a ţinut şi durerea. Nu mai spun cât mă învinovăţisem că nu reuşesc.

Hi, hi, hi…, deci funcţionează şi asta! Intenţia mea de dimineaţă, de a vedea cu claritate lucrurile şi de a fi deschisă pentru a-mi schimbă starea, m-a deblocat. Îmi place cum funcţionează totul.  E minunat Universul asta! Mulţumesc, dragul meu Univers!`

De multe ori am primit fără să cer, alteori am cerut şi am şi primit iar alteori nu am ştiut să cer.

Astăzi am primit…ziua de azi. Sunt conştientă că am acest privilegiu de a o primi, de a o trăi, de a mă bucura, de a învaţa ceva din ea şi sunt profund recunoscătoare pentru asta.

Mulţumesc !                                                                                        

                                                                                                                          

30.04.2015

Cristina Zamfirache

Workshop - Frica, de la Concept la Constientizare

Sunt greu de iubit?

Sunt greu de iubit ?

Nu intelegeam niciodata de ce, de fiecare data cand cautam afectiunea mamei imi raspundea: ‘’Hai, lasa-ma, acum am treaba’’, ‘’Ma plictisesti’’,‘’Nu stau acum de tine’’. De la tata, nici atat, nu era el invatat cu dragalesenii. Oamenii, pe la tara, au alte griji pe cap, nu au timp de tandrete, nu au timp sa-si spuna vorbe calde, iar sa iti arati sentimentele, ‘’e cea mai mare prostie’’. Eram destul de mica pe-atunci, dar gustul amar al respingerii il simt si-acum. Cel mai rau m-a durut ca nu am auzit pe cineva spunandu-mi, Te iubesc! 

Chiar nu imi amintesc de vreun moment de tandrete in familia noastra. Erau mereu certuri si discutii. Mi-o amintesc pe mama plangand sau certandu-se cu tata, iar eu sufeream odata cu ea. Nu intelegeam ce se tot intampla si evadam adesea de acasa. Plecam, chiar si cate o saptamana pe la familiile unor prieteni si nu imi doream sa ma mai intorc. Acolo ma simteam apreciata, ii pasa cuiva de mine, eram in siguranta. Eram un copil deosebit de sensibil, ce avea o imensa nevoie de afectiune, iar daca nu o primeam, inventam tot felul de ‘’intamplari’’ menite sa le atraga atentia alor mei ca exist.

Si am crescut cu asta. Am crescut, dar sufletul meu a ramas mic. A ramas de varsta unui copil de cativa ani. Am crescut cu credinta ca eu Nu merit sa fiu iubita, ca Nu insemn nimic pentru nimeni, dar mai ales ca, Sunt greu de iubit.

Dar cum as fi putut sa nu cred asta cand, mai tarziu, la varsta adolescentei, primul meu prieten, prima mea iubire, m-a parasit pentru prietena mea cea mai buna? M-am simtit tradata, mintita, ranita. Nu merit sa fiu iubita, mi-am spus din nou.

Asta mi-am spus si ani mai tarziu, cand am primit un telefon prin care eram anuntata ca sotul meu avusese un accident si a murit pe loc.

De ce m-ai parasit?, De ce ai preferat sa pleci de langa noi?, intrebam mereu, printre lacrimi, ori de cate ori mergeam la mormantul lui… Nu voi putea fi niciodata fericita, Dumnezeu nu vrea sa fiu iubita.

In toate relatiile in care intram, intram cu credinta ca, niciodata nu imi voi gasi partenerul potrivit, ca, oricum, intr-o buna zi, o sa fiu parasita, pentru ca Asta Merit, iar in spatele acestei convigeri atat de puternic infipta in sufletul meu se contura tot mai mult frica de a nu fi respinsa, parasita, abandonata. Ce rost mai aveau toate daca, indiferent de relatie, ajungeam mereu in acelasi punct?

Tocmai pentru ca aveam aceasta frica, imi doream tare mult sa fiu perfecta pentru partenerul meu, sa fac tot ce tine de mine sa nu ma paraseasca. Pretindeam in schimb, atentie, afectiune, devotament, ‘’pe viata’’ si, daca dintr-un motiv sau altul nu erau la nivelul asteptarilor mele, trageam iarasi concluzia: Sigur, altcineva e mult mai important decat mine. Oricate ‘’asigurari’’ primeam, nu imi erau de ajuns. Chiar daca mi se spunea adesea acum, Te iubesc, acel cuvant magic dupa care am tanjit toata copilaria, culmea e ca nu mai puteam sa-l cred. Atat de mult mi se intiparise in mine ca nimeni, niciodata nu ma va putea iubi, incat nu mai puteam sa cred.  Si… ‘’profetia’’ se si adeverea. Si, ca sa nu fiu nevoita sa traiesc iarasi ceea ce ma ingrozea cel mai mult, preferam sa plec eu. Mi se parea mai usor de suportat, daca eram eu aceea care pleca.

Nu m-am gandit niciodata ca era de fapt o pedeapsa pentru celalalt, sa il fac sa simta ce inseamna sa fii parasit, respins, abandonat.

Ranile mele, le transferam celorlalti. Era stigatul meu de durere, strigatul meu de ajutor.

Insa, Dumnezeu mi-a raspuns. Mi-a dat acces la cunoastere, mi-a trimis persoanele potrivite care sa ma ajute sa constientizez si sa inteleg astfel ca, prieteniile se pot incheia, prima iubire se poate termina, nimeni nu alege cand va muri, iar in vietile unor persoane care ne devin dragi, putem ajunge sa ocupam un loc secundar.

Am ales bucuria in locul tristetii si iubirea in locul fricii. In clipa in care am inceput sa ma iubesc cu adevarat nu mi-a mai fost frica de respingere. 

Am inteles ca este esential sa iubesti, si intotdeauna, incepe cu tine!