miercuri, 25 mai 2016

Cum am reusit sa am o relatie buna cu capul meu

De multa, multa vreme, aproape ca nici nu imi mai aduc aminte de cand, ma stiam cu dureri de cap. Se porneau parca ''din senin'' si timp de doua zile, capul ma durea intr-una. Am luat sute de pastile, am inghit cele mai groazice medicamente, dar degeaba. Durerea doar se ''inmuia'' putin, pentru doua-trei ore, cat tinea efectul medicamentului, dupa care revenea cu si mai mare intensitate. Am fost la specialisti alopati sau homeopati, fiecare recunostea semnalele unei migrene severe, imi prescria retete peste retete, dar niciuna nu avea niciun efect. Migrenele veneau si plecau dupa bunul lor plac, parand ca nu au nicio legatura cu nimic din interiorul sau exteriorul meu.

Pana intr-o zi, cand, dupa un proces pe care l-am inceput de ceva timp, am devenit din ce in ce mai atenta la ce imi ''umbla'' prin cap. Adica, am inceput sa fiu atenta la gandurile mele, la ce imi spun si la ce gandesc, despre mine dar si despre ceilalti. Desigur, erau multe ganduri care treceau si inca mai trec neobservate, dar, de fiecare data cand prindeam cate unul, deveneam constienta de ceea ce faceam.

Asa am vazut ca erau adesea ganduri de teama si ingrijorare pentru cei dragi mie, mai ales parintii si copilul, precum si despre faptul ca nu voi putea sa ma descurc intr-o situatie pe care nu o puteam eu controla.
Sau cautam solutii cu mintea la o problema care ma preocupa si nu aveam liniste pana nu ii gaseam rezolvarea.
Erau si gandurile de critica la adresa celorlalti si uneori ma trezeam ca ''rulam'' la nesfarsit o poveste care era de domeniul trecutului dar o proiectam in viitor, prin acele ''i-as fi mai zis eu'', sau multe altele asemenea.
Mai erau ganduri de critica si invinovatire, atunci cand greseam ceva, indiferent cat de grav li se parea sau nu altora, pentru mine era de neiertat.
Erau multe si de toate felurile...

Iata, am sa impartasesc cu voi ceea ce eu insami practic zi de zi si a reusit sa faca ceea ce sute de medicamente nu au reusit: sa imi diminueze vizibil durerile de cap, atat in intensitate, dar si frecventa cu care acestea apareau.

Are efect garantat, cu o singura conditie, sa fie facute! Altfel, in loc de observatii sau constientizari umplem pagini intregi cu ...scuze. Stiti cat de multe sunt? Iar scuza cu 'Nu am timp'' e cea mai prezenta, insa, sac! am sa va spun si cat va ia sa faceti toate astea: dimineata, 5 minute, in timpul zilei, cate 2-3 minute la fiecare intoarcere in prezent, iar seara 5-10 minute, maxim.

Iata, Reteta zilnica pentru recuperarea increderii in sine
Exercitiul ‘’se ia’’ in doze de 3-5 min ,de cel putin trei ori pe zi, in momentele importante ale zilei.

Dimineata, imediat ce deschidezi ochii, inainte sa te dai jos din pat: 
- 1. Devino constient de ceea ce gandesti. Care este primul tau gand, cu care te trezesti? Ce emotii, frici sau alte ganduri, aduce, odata cu el? 
- 2. Scaneaza-ti apoi corpul. Ce simti? E pe undeva vreo emotie ''mai deosebita''? Poti sa o numesti? O poti localiza? Pune mana pe acel loc. Gandeste-te daca ceea ce simti are legatura cu ceva ce s-a intamplat cu o zi sau mult mai inainte. Poate fi ceva ce ai facut si nu ai terminat sau nu a iesit asa cum iti doreai, sau, nu stii cum se face, ori, pur si simplu nu ai facut de loc,sau, …, orice altceva.
- 3. Observa gandurile care vin spre tine. Ce iti spui? Gandeste-te imediat, SUNT ADEVARATE? Cate din ele sunt reale? In momentul in care iti dai seama ca nu sunt reale, te poti da jos din pat linistit, erau ganduri si emotii false, asadar, nimic real. Daca unele dintre ele au motive reale intreaba-te, care e acel lucru, pe care, daca l-ai face, ti-ar aduce linistea? Vei vedea ca, imediat ce ti-ai desemnat Actiunea pe care o ai de facut, iti va aduce claritate si implicit, liniste.
Treci la treaba!

Pe parcursul zilei fii cat mai prezent si cat mai constient de tot ce se intampla cu tine:
1. Observa ce emotie iese la ''inaintare'' in interactiunea ta cu ceilalti, sau chiar cand esti de unul singur.
2. Observa ce simti. Are legatura cu faptele, sau e din ''amintire''? Te va ajuta mult sa nu mai suferi degeaba.
3. Observa ce gandesti. Ce ganduri, interpretari, iti vin in legatura cu ce faci, spui.
Ia-ti din ce in ce mai multe momente de atentie in zi asupra ta. La inceput pune-ti alarma sa sune la o anumita ora, o data, de doua, de trei ori pe zi..., pana cand va veni natural, de la sine, sau orice altceva, ce stii tu ca functioneaza pentru tine. Devino cat mai constient de tot ce se intampla cu tine si cu ceilalti si nu vei mai fi prins pe ''picior gresit''. Prezenta alunga frica si toate gandurile care vin in legatura cu asta.

Seara, are foarte mare importanta cu ce gand te culci :
1. Fa ''bilantul'' zilei si scoate in evidenta lucrurile pe care le-ai realizat, chiar daca iti par a fi nesemnificative: ''Am ajuns la timp la birou, Am facut un copliment cuiva si i-am inseninat ziua, Am oferit locul in tramvai cuiva care avea nevoie de el, Am terminat la timp sarcinile pe care mi le-am propus ptr astazi''...etc. Ideea e sa te incarci cu satisfactia lucrurilor facute. 
2. Pentru ceea ce nu ti-a iesit, in loc sa te invinovatesti, sa iti spui ca nu esti bun de nimic sau… altele, pune-le pe hartie si intreaba-te, concret, ''Cum as putea sa fac, astfel incat, data viitoare sa le pot face mai bine"? Desemnarea Actiunii iti va aduce liniste si increderea ca poti.
3. Pastreaza in tine satisfactia lucrurilor bine facute si cu optimismul pentru ceea ce o sa faci mai bine data urmatoare si fii recunoscator pentru asta.
Vei vedea efectul dimineata 

Care va fi atunci, primul tau gand?

In fiecare zi sunt recunoscatoare pentru relatia, din ce in ce mai buna, cu capul meu, dar si de
linistea si armonia, din viata mea!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu