Ce fac acum?

 Ma aflam intr-o sala de curs, alaturi de inca vreo 20 de oameni. 

Venisem cu avant. Vroiam sa aflu lucruri noi, sa capat intelegeri si informatii care sa ma ajute acolo unde lucrurile nu mergeau asa cum imi doream. Nu ma gandeam ca as putea intampina dificultati. Erau acolo oameni interesanti, volubili, legasem cateva simpatii… , totul parea a se desfasura asa cum eram eu obisnuita, cu lejeritate, cu voiosie, cu usurinta intr-un cuvant.

Doar ca, una din lectii a avut un rol deosebit, pentru mine .

Aveam de facut un exercitiu, mai intai individual, apoi de impartasit in grup. Mi se parea atat de complicat, atat de greu de inteles, nu ma regaseam in exemplele date absolut deloc. Oricat de multe informatii suplimentare ceream, oricat de mult se straduia trainerul sa imi explice, nu pricepeam si gata. Ma uitam in jurul meu si vedeam cum toti scriau de zor, gaseau raspunsuri, gaseau solutii, numai eu gaseam doar ‘’probleme’’. Timpul era limitat, se scurgea din ce in ce mai repede, iar eu nu reusisem nici macar sa trec de prima intrebare. Eram intr-o mare panica.

‘’De unde sa stiu eu toate astea ? Daca le stiam nu mai eram aici . Dar toti, astilalti, de unde or stii sa scrie ? Ah, pai sigur, ei nu au situatia mea. Ia uite, s-au si strans in grupurile de lucru, iar eu nu am scris nimic. Eu, ce raspunsuri am sa impartasesc cu ei ? Dar nu mai scriu nimic si gata si nici nu ma duc in nici un grup. O sa stau aici, singura, si nu ma duc. Mai bine am sa le fac acasa, de una singura, decat sa ma fac aici de ras. ‘’

Erau atat de multe ganduri acolo, atatea frustrari, atatea emotii grele, de imi dadusera lacrimile. Dar dintre toate gandurile, unul era deosebit de puternic. Imi spunea intr-una : Iesi din sala ! Acum te ridici si pleci, pentru ca altfel ai sa suferi. O sa vezi cum ceilalti te vor dispretui ca nu ai reusit sa scrii nimic. O sa te faci de ras. Vor vedea toti ca nu ai fost in stare sa iti faci exercitiul. Si dupa cum vezi, doar tu nu ai stiut ! Nu, nu se poate sa treci iar prin asta. E de nesuportat. Mai bine te ridici acum si pleci !

Atat de real era totul, incat gandul nu era doar gand, era o imagine, ca un film. Ma vedeam ridicandu-ma de pe scaun si iesind afara. Era ca si cand ma uitam la mine plecand.

In acel moment, trainerul a venit langa mine. M-a intrebat daca am nevoie de ajutor. ‘’Da’’, i-am spus pe un ton artagos, de parca nu era evident ! Incet, incet m-a indrumat sa gasesc raspunsurile care ma chinuisera atat.’’Acum, poti sa te alaturi si tu unui grup’’, mi-a spus cu blandete. ‘’Nu, nu ma duc’’, am zis in timp ce vedeam cum colegii mei se antrenau in discutii si lucrau cu lejeritate. Or sa se uite, oricum, toti, ciudat la mine.

‘’Mai bine, te ridici chiar acum si pleci. Chiar e de nesuportat ! Hai, ai mai facut-o si altadata’’, imi soptea gandul in minte.

Era asa o lupta in mine, intre copilul de altadata, chinuit de vina si rusina neputintei si adultul, care trebuia sa treaca iara printr-o situatie asemanatoare cu cea de atunci.

Ce sa aleg ? Sa fug, sa ma ascund, nu cumva sa sufar din nou sau, sa stau acolo si sa caut solutii, cu mintea adultului, nu cu cea a copilului ?

In acea clipa m-am ridicat, dar n-am plecat. M-am alaturat colegilor mei, ce m-au integrat imediat alaturi de ei, ca si cand as fi fost acolo, inca de la inceput. Am impartasit, am gasit solutii, am facut strategii.

Surpriza mea cea mare a fost cand am constatat ca nici lor nu le-a fost usor sa faca exercitiul si ca intampinasera la fel de multe probleme ca si mine !

Ce am inteles atunci a fost ca, ,,suferinta’’ de care imi era atat de teama, nu exista. Totul era un scenariu proiectat de mintea mea, pentru a ma proteja de asa zisa suferinta. Dar cand ‘’realitatea’’ e falsa si ‘’suferinta’’ e tot falsa !

Paradoxal, toate fricile mele din acel moment, de a nu ma face de ras, de a nu gresi, de respingere, nu faceau altceva decat sa imi arate drumul catre mine insami.

Dar pentru a reusi sa ma desprind din niste tipare a fost nevoie de un moment de indrazneala. Fara acest moment n-as fi ajuns sa vad puterea creativitatii mele.

Degeaba spuneam ca iubesc creativitatea, daca nu aveam curajul s-o manifest.

Acum pot sa zambesc pentru ca am inteles procesul si vreau sa-l impartasesc cu tot dragul si cu tine daca vrei sa manifesti in viata ta ceea ce iubesti.

Indrazneste sa citesti mai multe detalii aici : https://www.facebook.com/events/922072387907270/?active_tab=highlights

Sa ne intalnim cu iubire si zambete,

Cristina